De o vreme observ o frică în Ș (și, sincer, nu numai în el - între noi fie vorba 😉): frica de a pierde ceva, orice - o jucărie, timp, o idee, un moment de joacă, o hârtie, orice. I-am explicat, iar Universul i-a demonstrat de nenumărate ori, că nimic nu se pierde, totul se transformă. Totuși, orice pierdere e grea pentru el.
(încă îmi place să folosesc expresia asta cu Universul care ne arată una-alta, deși nu face nimeni nimic, doar funcționăm după niște legi simple)
Așa că m-am gândit pentru el la o explicație simplă sau, mai bine o aplicație practică. Dar înainte de asta, e cazul să-mi ordonez eu gândurile:
1. Pornesc de la Om.
E cel mai simplu: și eu sunt om și m-am tot observat de-a lungul timpului și o fac în continuare. Hai să vedem ce putem învăța din firul vieții omului.
Omul se transformă de-a lungul timpului:
 |
| Sursă foto: www.freepik.es |
Fizic - din copil în adult (trecând prin toate etapele de transformare a corpului fizic: celulă, embrion, făt, bebeluș, copil, adolescent, adult tânăr, adult matur, bătrân, corp pregătit să se așeze în brațele pământului, transformare în materie primară
 |
| Sursă foto: www.freepik.es |
Mental - liber și dispus să învețe, cunoștințe tot mai multe acumulate, deschiderea orizonturilor mentale (reașezarea cunoștințelor în funcție de noi provocări în viață), îmbogățire continuă, înțelepciune, transcenderea înțelepciunii, inocența abandonării a tot ceea ce știm și conectarea la înțelepciunea Universului.
 |
| Sursă foto: http://elizabeth-barbosa.blogspot.com |
Emoțional - experimentăm și exprimăm emoții pure; ca și copii, suntem foarte permeabili și preluăm și manifestăm emoțiile adulților (de multe ori le exprimăm pe cele pe care ei înșiși le resping sau nu sunt conștienți de ele - de aici apar conflictele și confuzia), după 7 ani se instalează mai clar sentimentul de separare "eu sunt eu și tu ești tu, așa simt eu, așa simți tu", și se cristalizează legea cauză-efect "dacă fac așa, tu te simți cumva; dacă tu te simți cumva, eu mă simt cumva la puterea a 10-a" (de aici izvorăște o altă serie de emoții ce se sedimentează în această perioadă: vinovăția, rușinea, mândria, frica, supunerea, rebeliunea, etc.), în adolescență separarea emoțională se face dorit și conștient: nu mai vreau să mă identific cu tine așa că fac altfel (aceasta e o etapă extrem de importantă pe care, dacă părinții încearcă să o îmblânzească după cum cred ei că e bine, ciuntesc cea mai mare șansă a copilului de a-și construi instrumentele primare ale centrării în sine). Urmează construirea idealizarea (adultul tânăr își va stabili ce crede că îl face fericit: să aibă casă, mașină, să studieze la facultate, să cânte sau să picteze). Apoi va avea ocazia să tragă linie după fiecare realizare și să vadă dacă ce a crezut inițial că îl va face fericit a avut rezultatul scontat. După această primă dezorientare (sau nu) va experimenta alte lucruri care vor avea același scop. Triajul a început și poate dura toată viața, poate duce la o trezire instantanee sau poate duce la deprimare și resemnare. Să urmărim al doilea caz, de data asta, pentru a ne urma scopul inițial al acestei postări: omul își schimbă factori importanți din viață, pentru a-și urma dorința de a fi fericit, renunțând la aspecte care îl îngreunează și descoperind aspecte care îl fac să se simtă tot mai bine. A ajuns pe drumul drept către înțelepciune, învățând să se debaraseze de bagaje fără de care crezuse că nu poate trăi, dar pe care s-a dovedit că le căra pentru alții, nu pentru el. Apare dorința de simplitate și relaxare pe care le-a căutat o viață întreagă. Se conectează la propria Stare de Bine și descoperă că viața e un joc frumos, menit să îl ducă exact pe drumul pe care l-a parcurs.
 |
| Sursă foto: https://chopra.com |
Spiritual - conectat încă la legile și nelimitările dimensiunii din care vine, copilul are încă instrumente de a se regăsi pe sine printre toate emoțiile și situațiile pe care le experimentează în acest corp nou; apoi începe să-și pună întrebări cum și de ce lucrurile funcționează altfel decât îi spune intuiția lui. Începe să cunoască adulții și concepțiile lor și presupune că sunt bune și corecte. Curios, copilul începe să întrebe despre cine și cum guvernează lumea aceasta și care sunt legile ei. Află de la părinți perspectiva lor, dar dacă aceștia își recunosc limitările în fața copilului, vor declara că ei asta cred deocamdată, dar nu e neapărat adevărul absolut, iar copilul e liber să afle propriile lui răspunsuri pe parcurs. Dacă nu, va rămâne o vreme lungă în limitările credințelor celorlalți și poate fi chiar înțepenit toată viața acolo, deși va trăi un profund sentiment de nefericire, războire, violență sau nesiguranță, provenit din discordanța între ce crede acum că crede și ce știe la nivel profund, de conexiune cu sursa lui divină. Să luăm cazul în care simte confortul de a renunța la falsa siguranță de sine și de a căuta în interiorul său linia directă cu întregul cosmos din care face parte. Acum începe aventura despre care nu știm nimic (chiar dacă am parcurs și noi drumul ăsta) pentru că fiecare suflet are propria lui experiență unică și valoroasă.
2. Natura, Pământul.
 |
| Sursă foto: earlymorningshowers.com |
Anotimpurile se succedă în mod ciclic, nu liniar. Nimic nu moare, totul capătă continuu altă formă, altă haină, altă frumusețe. Este exemplul perfect ce poate fi folosit la copii, căci observă limpede și siplu că natura e tot acolo, în fiecare sezon, fără greș.
 |
| Sursă foto: https://pixabay.com |
Apa este continuu absorbită de corpurile noastre, de pământ, de plante, de animale, de nori, dar se întoarce întotdeauna în forma cea mai folositoare locului în care se află. Are frumusețea ei și aduce bucurie sau necaz, având puterea de a genera viață sau de a o distruge. Dar apa nu dispare, ci se transformă. De la apă învățăm fluiditatea, flexibilitatea. Apa nu se agață de pietre sau de nisip, însă niciodată nu duce lipsă de ele. Apa nu se cramponează în obstacole, ci curge elegant pe lângă ele, rămânând la fel de grațioasă ca întotdeauna. Apa comunică încontinuu cu mediul înconjurător, răspunzând la frecvența vibrațională cu care e înconjurată (v. experimentele lui Masaru Emoto), prin generarea și susținerii vieții sau prin distrugere/curățare.
 |
| Sursă foto: https://pixabay.com |
Pământul este de o diversitate magnifică. Atâtea tipuri de soluri, atâtea mistere pe care le ascunde, atâta forță de viață pe care o generează! Pământul ne susține pe noi toți, indiferent că îl scobim să săpăm pentru o fundație de casă sau pentru a coborî în mină, sau îl brăzdăm pentru a-l fertiliza. El ne oferă mâncare și generează viață infinită. Se curăță singur prin descompunere și ne vorbește prin frumusețe sau suferință. Este casa noastră oriunde ne-am muta și susține corpurile noastre fizice, atât timp cât conțin suflete, cât și după. Pământul e cel mai frumos exemplu de iubire necondiționată, de forță și inițiativă, de transformare și susținere. Ne putem aminti și de marea sa transformare din continentul Pangeea în forma actuală.
 |
| Sursă foto: https://pixabay.com |
Aerul. Compoziția aerului, așa cum îl știm noi, susține viața planetară, mișcându-se continuu, transformându-se în vânt, furtună, briză, adiere, mutând nori și apă, case și pietre. Aerul e cel mai frumos exemplu de a ne aminti că și ceea ce nu vedem cu ochii există. Ne îndeamnă să ne încredem în celelalte simțuri: cum ar fi cel kinestezic. El răspunde la acțiunea umană (poluarea) și contribuie la conștientizarea că suntem o imensă echipă pe pământ. Poluarea dintr-o zonă a Terrei este purtată de aer în alte regiuni, ceea ce ne îndeamnă să conștientizăm că agățarea de sentimentul de patrie e o inutilitate ironică: "îmi curăț țara mea de gunoaie, treaba lor ce fac alții" nu funcționează. Aerul ne arată că nu e vorba de țară, ci de planetă.
 |
| Sursă foto: https://pixabay.com |
Focul e cel mai minunat exemplu de folosit pentru a demonstra frumusețea și necesitatea echilibrului. Cere respect și chibzuință, ne învață cel mai rapid extremele. Lipsa lui duce la lipsa căldurii, luminii, mâncării gatite, a frumuseții flăcării lumânării sau focului de tabără. Excesul și abuzul duce la incendii distrugătoare sau la durere fizică (dacă te arzi după ce bagi mâna în foc). Odată ce respecți focul, el se transformă în prietenul tău: inspiră căldura iubirii și a protejării, confortul fizic, sprijin pe vreme rece, plăcerea de a mânca ceea ce gătim cu drag, lumina din toiul nopții, înălțarea meditativă, siguranța continuității. Focul nu se distruge niciodată, el se stinge și se aprinde după necesitate. De foc avem grijă, căci extremele lui pot aduce dezechilibre serioase confortului și siguranței vieții, așa cum o știm acum. Dar focul cheamă la iubire și comunică prin iubire. Nu rănește mâna care a învățat respectul și înțelepciunea, omul care a învățat să nu invadeze ci să iubească observând și respectând. (Aici voi face referire inclusiv la dorința copiilor de a avea un animal sălbatic în cea mai confortabilă cușcă pe care și-o pot ei imagina, pentru că le sunt foarte dragi animalele și le doresc cât mai aproape. În spirit de glumă: mă și văr cu un ocelot, un irbis, un jder, un vultur, un șarpe, un gerbil și un panda roșu în casă 😅)
 |
| Sursă foto: https://pixabay.com |
Lemnul susține viața umană în toată evoluția ei. Lemnul nu moare niciodată, ci se transformă în case, mobilă, instrumente necesare omului, susține focul. El se transformă sau se descompune hrănind apoi pământul, pentru a avea de unde să renască. Copacii purifică aerul, ne oferă umbră și loc de relaxare, ne refac rezervorul energetic și ne susțin în conectarea cu vibrații ce coexistă cu noi, dar nu sunt accesibile undelor percepute de ochii umani. Lemnul e tare și moale, în același timp, de aceea el nu poate fi cu adevărat distrus. Are o inteligență proprie, prin care răspunde condițiilor la care e supus, fiind un exemplu de renunțare la ambiții proprii și experimentare relaxată a tuturor formelor ce le poate lua. Lemnul e ca mintea celui care rămâne în starea de curiozitate continuă, de copil, să vadă ce se poate întâmpla în continuare. Nu opune rezistență, dar pune condiții pe care nu ai cum să nu le respecți: avem nevoie de copaci pe planetă, așa că putem consuma dar să avem grijă să și plantăm; unii pomi ne dău hrană, dar trebuie să îi îngrijim, putem face mobilă numai din anumite tipuri de lemn, iar poduri din altele. Lemnul rămâne el însuși indiferent de forma pe care o ia. Iar asta e o altă lecție pe care lemnul ne inspiră să ne-o însușim.
 |
| Sursă foto: en.wikipedia.org |
Metalul este, poate, cel mai transformabil dintre toate. Se găsește într-o formă neatrăgătoare, de cele mai multe ori, e greu de ajuns la el (deci cere muncă și efort) și poate lua orice formă ne putem închipui. Însă pentru a-l transforma trebuie să-l încălzim foarte tare (din nou muncă și chibzuință), iar pentru a-i păstra forma cea nouă trebuie să-l răcim brusc. Metalul ne duce la extreme și ne învață că extremele ne pot transforma viața foarte frumos sau foarte hidos (în funcție de forma în care ai pus metalul sau perspectiva din care ți-ai perceput experințele). Metalul e magnific și puternic și nu se descompune. El rezistă la nesfârșit, dar poate fi lucruit, prețuit și îngrijit sau poate rugini, în funcție de deciziile pe care le ia omul. Este sensibil la aer și la apă, dar este regele pământului, mama din care iau naștere toate și unde se întorc toate. Metalul e un exemplu fantastic de supraviețuire, durabilitate și eleganță. Ne inspiră să ne trăim viața cu grijă față de corp, minte și spirit și ne arată în ce fel pot fi ele degradate sau prețuite. Ne îndeamnă să dansăm continuu cu viața și să ne îngrijim de "mișcările" noastre căci ele ne vor duce negreșit exact în direcția în care ne îndreptăm.
Multe exemple mai pot fi folosite în sprijinul Legii Transformării, însă acestea mi-au fost oferite acum din dimensiuni mai înalte și simt că e momentul să le valorific și să le transpun într-un limbaj potrivit copiilor.
Revin în curând cu materialul și voi atașa aici linkul către acesta.
Comtemplare plăcută!
Sorina
