De ce homeschooling?
Din chemare interioară!
Nu suntem tabere diferite! De când am început să simt chemare spre HUS (prescurtare pentru Home-UnSchooling) am întâlnit 2 categorii de părinți: cei care nu voiau să audă de HS și cei care erau cel puțin deschiși către idee, chiar dacă ar fi făcut sau nu acest lucru în propria familie. Sigur, că și eu am intrat în tabăra celor care erau pro-HS, deși am rămas cumva pe la mijlocul drumului, căci disecarea oamenilor în funcție de opinii nu e neapărat printre lucrurile cu care mă simt confortabil.
Ceea ce am simțit este că pot și vreau și ard de drag și nerăbdare să împărtășesc timpul meu și creativitatea mea cu copiii.
Ca orice capricorn cu nevoie de siguranță și documentare, am studiat cu drag și mare interes despre homeschooling, unschooling (din care nu am înțeles prea multe), școala democratică, copii liberi, școala Waldorf, Pedagooogia 3000, psihologia copilului, metode alternative de tratare a corpului fizic și a emoțiilor, etc. Ș și M nu au stat de la început acasă, pentru că:
1. nu eram încă pregătită pentru acest pas
2. mergeau cu plăcere între copii la Centrul Educațional Ținutul Soarelui (www.tinutul-soarelui.ro), un loc de vis, cu oameni fantastici, care m-au primit și pe mine în mijlocul lor, oferindu-mi ocazia și îndrumarea de a învăța și evolua ca om, părinte și educator.
Dar, odată stabilit că ne mutăm în Tokyo, am știut: ăsta e semnalul de start! 😍
Nu doar într-un fel, ci în toate felurile!
E corectă decizia mea? Argumentabil până la cer și înapoi: câți oameni, atâtea opinii. Ar trebui toată lumea să își retragă copilul de la școală? Nu cred neapărat acest lucru și nu cred că exclusivismul sau extremismul sunt soluții care ne învăluie în armonie. E groaznică școala românească? Nu neapărat. Sunt profesori minunați și profesori care nu au chemare spre învățământ. Ca peste tot, sunt oameni între oameni. Dar atunci când veți găsi în școală, um profesor/învățător care nu se plânge și nu se cramponează în "limitările sistemului, programei, etc.", atunci când veți găsi un profesor care să învețe sincer de la copii și să evolueze el însuși observând copiii, acela e un om de prețuit. Există astfel de oameni, însă îi putem vedea doar atunci când noi înșine, ca părinți, acceptăm ghidarea copiilor, lăsând garda jos și stindardul din mână - cel pe care scrie "eu sunt adult și îl învăț pe copil cum să se poarte". Până atunci, acei profesori vor fi puțini și neînțeleși.
Eu am iubit școala, deși m-a motivat tare aiurea: să învăț pentru note, să fiu mai bună pentru aprecierea celorlalți, să mă simt bine numai când am succes. Sau cel puțin, așa am înțeles eu.
Acasă, nu avem note, dar avem o regulă: "Nu fă perfect, ci fă tot mai bine, cât să-ți placă ție." Mi-a spus cineva odată: "Dar nu asta e societatea în care trăim. Trebuie să faci perfect, ca să-i placă șefului sau clientului." M-a pus pe gânduri atunci, căci nu știam cum să-i explic, cât mai... laic, cum stau treburile. Recunosc, acum îmi cenzurez mai puțin cuvintele, așa că voi spune lucrurilor pe șleau:
1 - dacă ție îți place ce și cum faci (din tot sufletul, pasionat profund de munca ta), ceilalți nu vor avea prea mult de comentat, cel puțin nu pe un ton certăreț. Întotdeauna îți va fi apreciat efortul și, dacă ce ai făcut nu e perfect, te vor susține să evoluezi pentru că vor vedea potențialul din tine.
2 - îți creezi lumea din jur (îți atragi oameni, situații) după modelul vibrației tale. Dacă te gândești să faci ceva cât mai bine, ca nu cumva șeful sau clientul să fie dezamăgit sau furios, iar tu să te simți bun de nimic, nu faci altceva decât să trăiești frică, frustrare, negativitate. Din start ți-ai presărat stratul cu semințe de stare de rău, așa că nu ai ce altceva să culegi. Oare...nu de aici ar trebui să înceapă educația?
Așadar, dacă ești părinte și nu rezonezi cu ideea de homeschooling, pentru că nu ai neapărat o chemarea spre asta, e perfect ok. Vei găsi aici, pe parcurs, tot mai multe materiale ce îți pot fi inspirație în timpul tău de conectare cu copilul.
Dacă ești educator/învățător/profesor și iubești copiii cu adevărat, vezi potențialul lor atunci când nimeni nu îl vede, atunci sigur vei găsi articole care să te susțină în misiunea ta de a le da aripi, iar tu să primești susținere la nivel personal, sufletesc. Nu ești singur! Te apreciez cu sinceritate!
Dacă ești deja homeschooler, am un anunț important pentru tine: voi publica materiale și despre materiile din programă, care sigur te interesează, însă sporadic și/sau la cerere, căci focusul meu principal este să ofer sprijin la nivel sufletesc, încurajare și idei despre educația despre viață.
Indiferent de alegerile pe care le facem, cel mai important lucru pe care aș vrea să-l transmitem copiilor noștri este că suntem împreună în această casă mare, numită Pământ. Iar pentru noi, adulții: așa-i că am fi mai fericiți dacă i-am vedea pe copii că sunt fericiți și lucrează împreună, armonios, decât să își încarce viața cu emoții negative doar pentru că oamenii sunt diferiți și fac alegeri diferite?
Împreună putem schimba ceva: școală, societate, toleranță, iubire. Dar nimic nu se schimbă cu adevărat prin încruntare, supărare, judecată, proteste, etc., ci prin a ne vedea de treaba noastră și a încuraja (inclusiv prin exemplul propriu) copiii să accepte tot ce nu a fost acceptat până acum. Căci acceptarea duce, fără greș, la transcendere. Poate nu pare la prima vedere, dar merită experimentat și văzut.
Câteva repere despre ce am început să învățăm noi, echipa Cerului (așa cum o numește M), pe care le voi dezvolta în alte articole:
Legea atracției
Legea transformării
Abacul Soroban (matematică)
Scrisul de mână Vimala
Cum funcționează câmpurile energetice
Despre frecvențe și vibrații
etc
Cu iubire,
Sorina (echipa Cerului)
PS: m-am gândit că ar fi de folos tuturor viitorilor homeschooleri să știe că e și frumos, și greu, și ușor, și cu momente de frustrare, și cu pasul pe loc, și pe repede-nainte, și emoționant, și provocator, și creativ, și...merită! Dar nu-i ușor. Nici pentru părinte, nici pentru copil (pentru că are de mers înainte cu un părinte imperfect, în continuă schimbare). Posterele și bannerele care laudă serenitatea homeschoolingului ocolesc părți importante din realitate. Și totuși, n-aș schimba nimic! Pentru mine e un drum cu copii, plin de aventuri și provocări, care mă ține mereu în priza creativității și a evoluției personale. E un drum al conștientizării și al observației. Mă uit la comportamentul lor și îmi dau seama ce vor să îmi comunice, de fapt; unde mă limitez eu pe mine; unde mă încăpățânez; la ce să reflect. E un proces foarte rapid (când sunt atentă la el) și important, pentru că eu sunt cea la care se uită pentru exemplu, pentru răspunsuri, pentru ajutor, pentru îndrumare. Dar întâi, ei mă pregătesc pe mine. E o interacțiune intensă care, văzută la suprafață, pare la fel de obișnuită ca oricare alta, dar, în profunzime, copiii ajută adultul să devină mai bun. Abia apoi va fi un adult care e capabil să îndrume (nu să educe) un copil.
