confesiune

confesiune

Homeschooling...ca la carte?

Sursă foto: https://sites.psu.edu

Hmm, ok, recunosc, nu e chiar un homeschooling clasic. Adică iei manuale și faci lecții ca la școală, doar că te desfășori acasă. Poate că asta e cea mai simpla metodă, însă nu e chiar ceea ce simțeam că se potrivește în contextul nostru. Unschooling? Adică îl lași pe copil să facă ce vrea și când dorește să învețe ceva îi răspunzi nevoii sale? Mergem înspre acolo cu pași furtunoși. Însă, pe drum, îmi descopăr limitări pe care nu știam că le am, frici pe care am crezut că le-am transcens și situații în fața cărora nu reacționez cu relaxarea și detașarea pe care mi le-aș dori. Dar ... învățăm. Și cei mari și cei mici. Simt că e o continuă evoluție și nimic din ce scriu azi nu mai e la fel peste o săptămână :)

Deci, ce facem, mai exact?

Sursă foto: https://www.theamericanconservative.com/

Un fel de struțo-cămilă între homeschooling și unschooling, aș zice. Sigur, eu ca adult mi-am luat frumușel programa pentru anii de studiu ce ne interesează și mi-am făcut niște planificări destul de... amănunțite. Și, da, am început printr-o urmărire a programei naționale și a programei Waldorf, ghidându-mă după principiile acestei pedagogii dar fără a mă limita la ele, cu un orar în față și un parcurs clar de urmat. Mă bucur că mi-am planificat materia și materialele și o voi face și în următorii ani de studiu, mă bucur că m-am pregătit intens pentru școală, căci mă ajută foarte mult organizarea și orientarea în timp și în volumul informațional, dar cel mai mult mă bucur că nu am rămas rigidă în urmărirea punct cu punct a planului. A devenit un plan cadru: cu obiective pe anul ce în curs, cu metode pedagogice pe care le consider sănătoase, dar care a lăsat loc de multe, multe alte aspecte. La unele dintre acestea m-am gândit înainte, altele au apărut pe parcurs și e numai meritul copiilor.

Rețeta noastră nu a fost tocmai simplă și, cu siguranță, nu am descoperit-o toată :) Am pornit clasic: am cumpărat birouri, scaune, rafturi și tot ce ne trebuie, am stabilit o dată de începere (în cazul nostru 13 august 2018), am luat la studiat programele de clasa 0 (pentru M) și clasa II (pentru Ș), am creat și adunat materiale timp de ani întregi (asta e o manie de-a mea - se poate face și într-un timp mai scurt), am studiat zile și nopți (de fapt, mai multă vreme de atât, căci am simțit de mai mulți ani că îmi doresc să fac asta.), am stabilit un orar și am trecut la treabă.

După entuziasmul de început, am re-devenit oameni foarte repede: eu începusem să mă supăr că nu sunt atenți sau că deja dau semne că s-ar eschiva oricând de la activitățile școlare ca să meargă la joacă, deși mă străduisem să fac totul să fie distractiv, în joc, diversificat etc. Frustrarea mea a început să crească exponențial când îmi dădeam seama că deși planuisem lucruri amuzante, nu reușeam să intru deloc în amuzament, fiind stresată (irațional) de program, de ritm, de "a nu rămâne în urmă". Față de cine? Față de propriul meu orgoliu exprimat în planificarea mea amănunțită.

Din fericire, eram conștientă de fricile mele și mă străduiam să găsesc o cale de a lua o gură de aer printre salvele de gânduri care îmi traversau neuronii cu viteză amețitoare. Și, tot din fericire, am prieteni!!! :) Prieteni care m-au învățat să ascult mesajele din jur, să ascult vocea Universului peste tot în jur. Și, într-o zi, una  dintre aceste prietene minunate share-uiește un articol despre unschooling. Citisem despre unschooling, stabilisem cândva, demult, că asta vreau să ofer copiilor mei, dar dacă nu era scris în programă... am uitat complet :)) Dar mintea mea a făcut click și mi-am re-adus în simțire impresiile mele despre cum ar putea fi școala noastră. (M. a numit-o Școala Cerului.😉)

M-am luminat și am luat presiunea de pe umerii mei instant. Am anunțat copiii că au liber până mă recalibrez și am început să caut iarăși informații despre unschooling. Printre altele, am găsit video-interviuri cu familii americane care făceau școala acasă și cum. Unele dintre aceste exemple m-au speriat prin faptul că vedeam copii lăsați să facă ce vor și fără pic de sens sau responsabilitate. Însă am găsit și o familie care m-a inspirat profund: combinau frumos ce era de făcut pentru școală cu libertatea copilului de a se juca, explora, crea. Am știut că acel exemplu se apropia destul de mult de ce visam eu cândva referitor la școală.

Sursă foto: http://www.glcsconroe.org

A doua zi, am chemat copiii la ședință. M nu înțelegea ce vreau de la ea, dar Ș s-a mobilizat repede. Doar am pus o întrebare: Cum doriți să facem astfel încât școala să vă aducă mare plăcere și fericire? Oh, și imediat au început să curgă răspunsuri clare, la subiect, creative și extrem de pertinente. Nici unul nu s-a gândit să îmi spună să luăm vacanță sau să nu facem decât sport și jocuri! Fiecare a venit cu idei de genul: să lucrăm pe rând - unul învață, celălalt ia pauză; să terminăm alfabetul și apoi să ne apucăm de matematică; să studiem animalele la fiecare literă (sunt foarte pasionați de animale în această perioadă), să facem desenul formelor și abia apoi să le spun povestea a ce au desenat, etc. Am scris conștiincioasă tot ce au sugerat, iar apoi mi-au dat ei mie o zi-două să mă pregătesc conform noilor parametri 😊

Și uite-așa, după 2 luni de școală și nu-știu-câte reconfigurări de traseu, simt că intrăm ușor-ușor pe făgașul care ne folosește nouă cel mai mult. Învățăm scrisul de mână Vimala, care vine însoțit de afirmații pozitive și de minunate beneficii sufletești (și eu îl exersez zilnic), literele de tipar vin însoțite de poveste și desen, folosim blocurile cerate si caiete cu foi veline, ne jucăm de-a matematica și de-a descifrarea codurilor, învățăm despre vibrații, legea atracției, emoții, impactul cuvintelor pe care le spunem și a energiei cu care le însoțim, învățăm că adevăruri sunt multe și ele nu se exclud neapărat reciproc, aflăm că fiecare are perspectiva lui și nu e bună sau rea, ci doar este, și multe lucruri despre viață și cum funcționăm.

Suntem perfecți? E cumva raiul întrupat la noi în casă? E totul pe roze și avem toți un comportament exemplar, plin de vorbe frumoase și zâmbete nemărginite? NUUUUUUU !!! Oh, nu, deloc! E chiar opusul, aș mărturisi :) Dar asta e ideea: să învățăm, să descoperim, să dăm cu capul de perete și apoi să deschidem ochii surprinși că n-am văzut mai devreme ditamai "peretele". Ne certăm și învățăm, ne înfuriem și ne calmăm și ne cerem scuze din inimă, ne dăm muuulte ocazii să ne uităm în interiorul nostru și să parcurgem drumul de la furie și învinovățire la claritate și liniște.  De iubire...nici nu încape vorbă: NE IUBIM! Necondiționat? Hmm, să fim serioși ... poate când om ajunge în dimensiunea a 5-a*, deocamdată ne zbatem să ieșim din 3D așa că ... o luăm cu pași mici și cu încrederea că le vom transcende pe toate.

Un proces continuu

Progresăm. Nu repede, nu încet, dar progresăm :) Suntem cât se poate de atenți la semnele pe care le dau ceilalți și ne oprim dacă ceva nu merge bine. Suntem pe drumul nostru, al unei educații ce nu are note, teste, bareme sau evaluări. Asta poate însemna haos (și este uneori) sau poate semnala libertate de a învăța din și cu plăcere. Atât. Învățarea nu trebuie să fie un concurs sau ceva măsurabil, pentru că învățarea e atât de individuală încât reducerea ei la un numitor comun ar trunchia-o atât de tare, încât ar reduce considerabil valoarea ei.
Ne putem inspira din școala finlandeză, suedeză sau din orice mod de abordare dorim. Pentru că ... mai trebuie ceva. Un ceva important, mare, care poate deschide ochii ființei umane către o nouă percepție a modului în care funcționează lumea. Aici mi se pare cea mai mare valoare pe care o putem aduce educației unui copil. Să observăm împreună, să citim, să vorbim despre ce se întâmplă când emoțiile noastre umplu câmpul nostru cu anumite vibrații. Cum relaționezi cu ceilalți? Cum te simți? Poți gândi clar? Obții ceea ce dorești? De ce? Cum faci să fie mai bine? Cum empatizezi? Cum îi înțelegi pe ceilalți? Cum funcționăm și ce sunt schimbările? 

Bine ai venit pe blogul nostru! Te invităm să extragi din experiența noastră numai ceea ce îți place! Aplici sau doar te amuzi, nu contează. Important e să te simți bine citind aceste rânduri. Dacă te vei găsi, la un moment dat, într-o stare de disconfort, nu o alimenta numai pentru că părerile noastre diferă, ci caută un alt articol sau carte sau melodie care să te ridice la starea de bine.**

Sursă foto: Notonthehighstreet.com

Scopul jurnalului nostru nu e să arătăm lumii ce mari, tari și omni-deștepți suntem, ci să punem (adică... mami scrie, dar experiența este a întregii familii) pe hârtie virtuală experiențele noastre, pe care să le putem reciti și re-învăța din ele. Le împărtășim, căci dacă îți sunt de folos și ție, atunci bucuria noastră crește. Scrie-ne, întreabă-ne, comunică cu noi, dacă simți să faci asta. Cine știe, poate vorbele tale frumoase ne prind chiar într-un moment în care chiar avem nevoie de o vorbă bună. Don't we all? :)

Dar cel mai mult am dori să știi că există alternative! Dacă ceva nu îți place în situația în care ești, nu sta împotmolit. Nu te certa cu nimeni pentru convingerile tale, căci va fi un enorm efort risipit degeaba. În schimb, centrează-te în tine însuți/însăți și fii sincer cu ce dorești cu adevărat. Apoi, răspunsurile vor veni. Nimic nu e imposibil, iar dacă situația ta nu seamănă cu a celorlalți care fac ceva diferit cu educația copilului lor sau cu propria viață, asta nu înseamnă că pentru tine nu există soluții. Înseamnă doar că forma ta de exprimare îți aparține ție și ai tot ce îți trebuie să o descoperi. Mult succes!

Cu drag, 
Echipa Cerului

* referire la cartea lui Tom Kenyon, "Marele potențial uman" 

** referire la seria de cărți pentru copii a lui Esther și Jerry Hicks, "Sara"